31 octombrie 2011

LUMEA CUVINTELOR DE AICI SPRE DINCOLO

Romeo Ghioc a fost cu siguranta un jurnalist desavarsit, cunoscut de foarte multa lume, de-a lungul a decenii de exercitare a unei profesii incercate puternic de tarele unui regim dur, de tranzitia catre ceva necunoscut dar indelung asteptat cu miros de libertate si hatisul cailor intortocheate, ca un labirint al stabilizarii unei democratii intr-o tara obisnuita cu greutatile.
Jurnalistul Romeo Ghioc a trecut la cele vesnice, dar in mod neindoielnic memoria si mostenirea lasate de el din aceasta activitate sinuoasa, in care trebuie sa pastrezi obiectivitatea si puterea adevarului, in acelasi timp cu incercarea de a ramane in permanenta om, vor fi mereu puternice. Mostenirea lui nu se numara doar in miile de articole publicate in cei 30 de ani de jurnalism, din care aproape 20 de ani petrecuti ca redactor la ziarul cel mai vechi al Dobrogei, cotidianul Delta. 
Mostenirea lui nu se numara doar in zecile de colaborari cu ziare centrale, la care a avut si prieteni foarte buni, fosti colegi in anii de facultate ai academiei de jurnalism Stefan Gheorghiu, prieteni care sunt si acum adevarati guru ai presei romanesti- Lelia Munteanu, Rodica Simionescu. Sau prieteni plecati inaintea lui la cele vesnice si care acum cu siguranta l-au reintalnit- Radu Anton Roman sau chiar un cunoscut al sau din tinerete, celebrul Adrian Paunescu, oltean ca si el, care a fondat un cenaclu nemuritor. 
(Articol aparut IN MEMORIAM- cotidianul tulcean DELTA, 28 octombrie a.c.)
Mostenirea lui Romeo Ghioc o reprezinta si multi actuali jurnalisti locali formati cu rabdare de el de-a lungul anilor, care ii datoreaza un nume si o initiere in cunoastere si apoi inevitabil in recunoastere.
Jurnalismul este o meserie teribil de grea, in care echilibrul familial de pastrat devine o adevarata provocare. Lucru reusit de dansul prin cresterea unei fiice care ii calca incet si sigur pe urme ca si mod de gandire, de scriere, a unei fiice de care l-a legat o profunda prietenie a invatarii continue a celor necesare unei vieti reusite.
Foarte multa lume si-a luat saptamana trecuta adio de la un om greu incercat de acele hatisuri ale tranzitiilor de orice fel, incercari pe care le-a transpus cu un condei nemuritor in poezii extrem de adanci ca si mesaje de transmis celor din jur. Foarte multa lume a plans pe cel care, acum daca gandim la rece, a initiat lucruri in premiera pe plan local, a fost un deschizator de drumuri in multe: un mare iubitor de sport, a creeat o imagine adevarata sportivilor locali si i-a promovat cu incapatanare- a scris despre volei, baschet, box, canotaj, atletism; mare iubitor de sah a fost initiator al Trofeului de sah al ziarului Delta; mare iubitor de delta a scris enorm despre viata oamenilor din delta, unde si acum cand i se pronunta numele, foarte multa lume reactioneaza; mare iubitor de poezie si cultura a fost printre fondatorii principali ai Asociatiei Scriitorilor Tulceni.


27 octombrie 2011

CAND..

Desperechiati si palizi,
aproape de varsare,
cand linia finala vom
trage, ezitand
de-o ultima-ndoiala,
de-o ultima-ntrebare
desperechiati si singuri,
mai singuri ca oricand
cand umbra, agatata
de-un ultim rest de soare
ne va mai tine inca
la maluri, neplecati,
mai cautand raspunsul
la marea intrebare,
mai cautand o umbra,
de umbre cautati;
cand mult prea grea va
pare pe umeri rosi de
vreme
(deja ca o aripa
spre noapte cautand)
camasa stravezie
a altei epiderme
si-aceeasi intrebare
raspunsul cautand
camasile de huma in
care toti bunicii
ca intr-o nunta muta
tacuti s-au infasat
ne-or inveli tacute
cand noi
incet pleca-vom
cutremurand sub pleoape
raspunsul asteptat...



(poezie din volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI 2001)

TOT MAI ADES

Tot mai ades mi-este greu
sa intarzii mereu
prin aceste hatisuri de luna,
de soare, unde totul se naste
iar in finaluri se moare;
tot mai ades mi-este greu
prin cuibare de fluturi
fluturand a mereu
inspre zari ce nu sunt,
orizonturi mutate intruna de vant
ori pescarusi rataciti pe pamant;
tot mai ades intregul ma strange
intre vami de miere-durere
si lacrimi de sange
si doar pescarusii-mi
sunt fratii, surorile
care-mi mai muta zarile
mai departe, mai incolo, mai sus
de rasarituri, de luna,
de miere-durere, de
orice perisabil apus...

(poezie publicata in volumul PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

AUTOPSIE

Aduceti dar
trupul Poetului
inca odata ucis
de cantecul
tulburator de frumos
al Vesniciei;
presarati-l
pe patul acela de flori
si cautati-i lacrima
uitata-n
batistele sufletului;
despicati-i cu grija
somnul
pana aproape de vis
si la urma,
la urma verdictul:
"Fie-i ingerii aproape..."



(poezie din volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI 2001)

26 octombrie 2011

POETUL

Poetul
e acea nesiguranta eterna
din care curg vesnicii
de fantani nedormite;
e aratarea nearatata, de
care se-mpiedica injurandu-l
cei temporar vii.
Poetul
e picatura de vin pietrificata
de prin toate iubirile lumii.
Poetul
e tristetea tuturor care
si-au dospit trecerea
dinspre ieri spre azi, cersind
o trecatoare eternitate;
Poetul
e botanica tuturor frunzelor
cazute de-a lungul si latul
trecatoarelor noastre imperii
pentru-a neconteni
eternitatile vremii.
Poetii
sunt cei negasiti acasa
nicicand de postasii
care-si numara
in decenii ori secole pasii;
statornicia migratoarelor stoluri
ce cauta-n colturi de lume, tipand,
cuiburi ce-au fost
in copaci ce nu sunt;
si-atunci dintre tainele toate,
se naste tiptil intrebarea:
oare ce e...Poetul?



(poezie publicata in volumul PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

25 octombrie 2011

JERTFA

Imbatranira caii, visand
aceeasi iarba
ascunsa intre doua
galopuri paralele
de-a lungul unei osii
ce-a rupt in doua
visul
plimbat ca o morgana
prin cantecele mele.

Imbatranira caii.
Din ce in ce mai rar
auzu-l infioara
galopul lor spre soare,
iar oistea aceasta e
piatra de hotar:
de-o parte cel ce naste,
de alta
cel ce moare...



(poezie publicata in volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI- 2001)

VISE

Face-ti-as
un pat de flori
din calcaie-n subtiori,
face-ti-as
un pat de stele
din calcai pan'la sprancene;
face-m-ai
floare de camp
sa adorm la tine-gand
face-m-ai raza de stea
sa visez in noaptea ta;
face-ne-am flori de campie
sa-nflorim o vesnicie,
face-ne-am
un pod de stele
sa pornim spre Rai cu ele...



(poezie din volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI- 2001)

24 octombrie 2011

SOLDATUL

Soldatul acela
imbatranise-n transeele nimanui.
Citise de-o lume
ultima scrisoare de-acasa,
uitase de-o lume gustul
ultimului tutun;
nu mai avea decat
pusca si santul acela,
singurele, apropiatele-i rude.

Numai in veacul din urma
in umarul drept se
pripasise o floare de camp.
Soldatul o simtea, o visa;
se facusera trei: o groapa, o
pusca, o floare. Doar ei.

Intr-un alt veac
batranul soldat
a fost avansat.
Buruienile-i mistuisera
groapa si pusca, numa'
palmele-i erau adunate caus
peste floarea aceea de camp
oarecare, nemuritoare...



(poezie din volum FANTANILE CU OCHI ALBASTRI- 2001)

TANARA DOMNITA

Tanara domnita
cu vara-n cosita,
domnita batrana
cu iarna de mana,
unde-i primavara
ce-ti deschise rana
spre un soare care
pana-n toamna moare?
...Dragostele mele bune
vine ziua sa le-adune
intr-o lacrima de fata
pana-n zori nesarutata;
dragostele mele rele
vine noaptea sa le spele
intr-un rasarit de luna
daruit de-o zana buna
dragostele mele toate
infloresc amestecate
sus, pe o spulberatura
stropita-n soare si luna...



(poezie din volumul VITRALII- 1970)

VITRALII

Stiu,
am intrat nebarbierit
si rece
in lumea ta
cu verzi pereti de sticla;
fara sa stiu
i-am spart cu o aripa
si visul s-a oprit,
dar visul trece
iar maine-n zori
vei strange cu sfiala
sparturi din lumea ta
cea verde-n poala
si-ai sa te pierzi
din nou printre povesti.
Eu plec.
Ramai acolo
unde esti...



(poezie publicata in primul volum al autorului VITRALII- 1970)

CERBII

Mi-am trimis cerbii
sa pasca prin
gradinile imparatiei tale,
mare cat un Rai;
aveai atata soare
de parca tot cerul
coborase pe umerii tai
sa-mi ispiteasca cerbii.
Azi,
nu mai ai decat
o palma de loc
pe care abia
tu singura incapi
si-mi voi trimite cerbii
sa pasca
prin alte gradini...



(poezie publicata in volumul FANTANILE CU OCHI ALBASTRI- 2001)

VIATA

Viata
s-ar cuveni inceputa de
luni dimineata ca
pana marti, spre seara,
sa numaram anii
de scoala...
s-ar cuveni ca de miercuri
sa ne iubim in
concentrice cercuri,
doi cate doi
ca pana spre joi
sa ne risipim prin diverse
curcubeie si ploi;
vineri
s-ar cuveni sa randuim
mugurii tineri
intre aceleasi cercuri si
ploi, cum au fost joi
pentru ca sambata, cand
incep sa tremure pasii
sa ne crestem urmasii
pana Duminica
dupa Slujba cea Mare
cand ne-nvelim in
eterna uitare de ceata
lasandu-i pe altii
sa-nceapa
de luni dimineata...



(poezie publicata in volumul PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

PASAPORTUL DE PIATRA

...De ieri imi e gata
slefuit ca atare
pasaportul de piatra, cel
cu patru hotare.
Hotarul spre stele,
in numele Tatalui. Jos,
inspre crestetul somnului
hotarul Fiului, iar
pe umeri de piatra
impliniti mai putin,
Sfantul Duh si Amin...

Alaturi, apropiatii ma
priveau din piezis, pe
furis, asteptand de la mine
o vorba de bine: "Nu-i
asa ca-i frumos?"
Oficial, aici totu-i perfect.
Chiar si identitatea imi
e sapata in piatra
sa nu-mi piara numele
in pustiu, cand
vantu-n pustiu o sa bata
iar jos, sub o lespede
grea e chiar ea, casa mea
unde groparii-or sa sape
adanc, pentru umarul drept,
pentru umarul stang
ca sa dispun de-un
al naibii confort care,
desigur, va costa mult
mai putin de un ort...

"Nu-i asa ca-i frumos?"
Ma-ncurajau apropiatii
duios...Ce sa le spun?
"Mai frumos n-are cum...",
parca vazand acei vamesi
de fum, ce-mi vor lua in
primire cu raceala nefirea
controland cu privirea
acele date solemne, exacte,
despre cand am trecut
hotarul dinspre viata
si moarte; desprimenindu-mi
cu detasare invelisuri
din carpe, din piele, din oase,
sintetizandu-le in
iluzorii, efemere carcase...

Era totul asa de perfect langa
cele patru hotare de piatra,
ca se punea firesc intrebarea:
"Oare ce mai asteapta?"
Nimic important...
Doar ca, poate vedeti,
prea-cinstitii gropari
se intampla ca-s beti,
mult prea beti
ca sa poata sapa
noi hotare de huma
intre Soare si Luna,
intre Tata si Fiu, intre
ce-a fost si ce nu-i,
intre
Intreg si Pustiu;
asa ca de nimeni
n-au vreme Acum
prea-cinstitii gropari,
mai ales de Poetii
care si-asa tot
umbla hai-hui,
mereu, fara rost printre
Hotarele Mortii,
Hotarele Vietii...



(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

23 octombrie 2011

JUDECATA

Savarsind calatoria
oh, duhule-duh
inaltat ca un zmeu in vazduh,
vei afla la capatul scarii
luminata gradin-a iertarii
si pe cea doar cu spini
a-nserarii...
Oh, bietule suflet,
doar tu mereu singuratic
vei fi lumina si bezna
cele care, de-acum, se despart
de-a dreptul dramatic
in necuprinse taramuri bune
si rele, care
vor cerne-ndelete
faptele bune, pacatele grele
savarsite, oh, duhule-duh
acolo, mai jos
de vazduh...

Nici n-ai sa intelegi, biet
suflet pustiu de lacrimi uscate
de unde atatea greseli si
atatea pacate
cand mereu ti s-a spus
sa cumpanesti cat mai bine
lumina si umbra ce
salasluiau, impreuna, in tine;
sa fii bun si plin de cainta
fata de-ntunericul greu
cautand, pana si-n el, un
strop de lumina,
un strop de credinta si
sa intoarcem mereu si mereu
urmatorul obraz
rabdand multumiti oricare
palma a vietii,
oricare necaz...

Si-acum? Acum iata oh,
duhule-duh
cum aici, la capatul scarii
mai presus de
oricare vazduh,
judecatile-s aspre
si totul pare uitat
iar orice umilire-ndurata
parca ar fi un pacat
incat, oh, duhule-duh
si suflet mereu singuratic
gradina cea mare-a luminii
astepta-vom, se pare, zadarnic
Pana la judecata de-apoi
nici n-ai unde sa stai;
in gradinile noptii ori in
cele luminate ca-n Rai
incat, pana la Pronuntarea
cea Mare
vom poposi obositi
intre cele doua Hotare
caci, vezi, duhule-duh
acolo, mai jos de vazduh
n-am adunat destule pacate
ca sa-noptam in
vesnica noapte
si nici n-am facut destul bine
spre-a vesnici in gradinile pline
cu roua stelara si cu lumina
lina, divina...

Astepta-vom deci
intre aceste Hotare
unde floarea-soarelui
infloreste,
paleste si moare...



(poem din viitorul volum de poezii CLIPA 2012)

CEALALTA VIATA

Intr-o viata care va fi
am sa fiu lautar
pesemne chiar plin de har,
sau un soldat resemnat
innoptat pe-o baricada solara
sau voi fi o fantana albastra
unde ciutura veche
isi cauta Steaua Polara,
sau voi fi calatorul
pornit in nesfarsita plimbare
prin vesniciile Carului Mic,
Carului Mare...
Intr-o trecere viitoare
poate-am sa fiu iarasi Poetul
ucis pe roata unsa cu miere
fara nici o durere
sau voi fi cerbul ce-alearga
sa iasa din bezna
cu strigate de lupi
adanc infipte in glezna, ori
cine stie, voi fi iarasi Poetul
neaflat nicicand de postasii
care-si numara de decenii
ori secole pasii...
Intr-o viata ce fi-va sa fie
voi fi poate cormoranul stingher
strigandu-si singuratatea
din imensitatea stolului
in care e prizonier
sau poate voi fi...
...Dar indiferent ce voi fi
sau ce nu, in viata ce vine
am sa te caut din margine-n
margine iarasi pe tine,
Cantarea Cantarilor toate,
zana prea-buna, ne-buna
care ne vindeci mereu
de-ale lumii pacate...




(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATA- 2011)

DESPARTIRE

Iubito, a sosit Postalionul
din vremuri vechi, urcand
spre vesnicie,
bunicul ne trimite gramofonul
sa ne indemne la o sindrofie

Maine in zori, cand va porni spre stele
Postalionu-i plin cu vise-apuse
Si doar un loc e liber sus, pe capra,
Langa birjarul ce demult se duse

Iubito, ce sa facem, ca pe locul
acela, doar un singur vis incape
iar eu am ordin sa ajung la stele
cu nimeni din cei dragi indeaproape

Sa dam cu zarul n-are rost, se stie
ca zarurile vietii-s masluite
asa ca spune-mi limpede : "acuma
urca tu sus langa birjar, iubite

Eu voi veni la cursa urmatoarea
cand Postalionul poate trece iara
din vremuri vechi, urcand
spre vesnicie
cu gramofonu-mpachetat in poala".

Iubito, Postalionul este gata,
sa nu ma mai astepti la pranz acasa
dar eu te-astept,
la cursa urmatoare
ca singura din vesnicii mireasa...



(poezie din volumul de versuri PASAPORTUL DE PIATRA- 2011)

TATAL

Mai mereu incruntat si nedrept, prematur,
avand parul si gandul si sufletul sur
ne-amintim de el doar in scurte clipite
ca pe-un ciudat meteor- trecator
pe-ale vietilor noastre orbite...
Nespunand niciodata
de ce sufletu-l doare
chiar si-atunci cand goleste un biet blid cu mancare,
umil ca nu poate aduce mai mult
pentru cei ce-i iubeste-arzator
nu-n cuvinte, ci-n gand...
Mai mereu posac si parca vesnic invins,
mai mereu suduit
c-a baut vreo cinzeaca
pentru ca ranile sufletului
trecator sa-i mai treaca...
Ne-amintim de el doar in scurte clipite,
mai ales cand pleaca
de pe ale vietilor noastre orbite,
lasandu-ne singuri dintr-odata
si goi
de iubirea aceea profunda si muta,
neinteleasa de noi...

(poezie din viitorul album CLIPA)

PERSONALIA- IN MEMORIAM STEFAN ROMEO GHIOC

Stefan Romeo Ghioc este si va fi poetul si jurnalistul desavarsit.
Este si a fost tatal fiicei sale pana in ultima clipa a vietii si dincolo de ea...
A fost sotul plin de devotament in fiece clipa a celor 36 de ani de casnicie sarbatoriti cu un zambet inlacrimat pe un pat bolnav si suferind alaturi de sotia si fiica sa.
Cuvintele se contureaza greu, iar din suferinta fara margini lasata in sufletul fiicei si sotiei odata cu plecarea sa dintre noi, acolo sus inspre stelele la care medita si la Domnul cu care vorbea din ce in ce mai des in ultimii ani s-a nascut un legamant.




L-ati putea numi legamantul fiicei sale facut inainte ca tatal si prietenul ei cel mai bun sa plece in lumea in care "nu este nici umbra si nici suspin"- ca oamenii sa cunoasca in primul rand poezia profunda pe care tatal a scris-o in ultimii 10 ani.